Gigi Becali a anunțat unde are loc derby-ul FCSB – CFR Cluj din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, sezonul 2021 – 2022.
FCSB primește vizita celor de la CFR Cluj în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, iar formația deținută de Gigi Becali nu poate să joace în București.
După ce Arena Națională a fost preluată pentru Saga Festival și FCSB a primit interzis pe Ghencea și Arcul de Triumf, Gigi Becali a anunțat că echipa o să joace meciul decisiv cu CFR Cluj la Buzău.
Gigi Becali i-a amenințat pe oficialii de la CSA Steaua cu plângeri penale, iar pe organizatorii festivalului „Saga” a încercat să îi convingă cu o sumă uriașă ca să amâne instalarea scenei pe Arena Națională, dar fără reușită. Latifundiarul din Pipera s-a resemnat cu gândul cu meciul decisiv cu CFR Cluj va avea loc pe stadionul din Buzău.
„Mergem la Buzău, deja s-au făcut lucrările de gazon. Ce să facem? Nu avem ce face. De ce să jucăm pe unul care are 50.000 pe care se fac spectacole și pe unul de 35.000, unde nu se joacă decât cu 1.200, la mai mult se dărâmă tribunele, dar dăm 100 de milioane.
Adică facem stadioane pentru fotbal și e o finală, care ar putea umple stadionul, dar la noi, jucăm la Buzău unde sunt 15.000, de ce să jucați la 35.000, unde am dat 100 de milioane?”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
Partida dintre FCSB și CFR Cluj din ultima etapă a play-off-ului va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport. Înaintea acestui derby, formația roș-albastră va juca pe terenul lui FC Voluntari sâmbătă, 14 mai, ora 21.00, în timp ce campioana României va primi vizita Universității Craiova pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, duminică, 15 mai, ora 21.30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER